Membri

Inițiativa noastră a JUCĂTORILOR pare a fi prima de acest gen și se dorește a fi o schimbare de paradigmă în sensul în care JUCATORUL este centrul în jurul căruia gravitează celelalte elemente ale universului sportiv, respectiv cluburile, spectatorii, media, etc….

Fără a antagoniza în niciun fel relațiile între componentele menționate, credem că această focalizare conduce la rezultate pe termen lung în contextul în care viața sportivă este limitată în timp și se derulează la vârste la care personalitatea și educația sunt în formare.

Calitatea de jucător (Practicant al unui sport –  conform DEX) nu se pierde odată cu trecerea timpului, ea doar se atenuează și persistă în vise- fapt demonstrat de un grup de cercetători britanici – sau în meciuri demonstrative, suse, evenimente, aniversări.

Membri fondatori își propun ca prin aceasta inițiativă:

            – să identifice și să conserve suma valorilor individuale ale jucătorilor

            – să gestioneze în nume colectiv și să distribuie în nume individual resursele

            – să promoveze imaginea și performanța individuală și de echipă

            – să asigure un cadru colaborativ pentru membri organizației

            – să dezvolte simțul apartenenței și al persisitenței identității

            – să creeze mecanisme de empatie și sprijin între membri 

Grupul de inițiativă s-a constituit în preajma momentului aniversar al împlinirii a 100 de ani de la formarea asociației sportive  „Universitatea CLUJ”, ca o reacție favorabilă cu un grad mai mare de incluziune decât cel acoperit de manifestările organizate de oficialități.

Asociația își va desfășura activitățile în contextul reglementărilor legale privind organizațiile neguvernamentale non-profit.

Grupul de Inițiativă este compus din Sorin Bagiu, Tiberiu Poraczki

La cest grup de inițiativă poate adera orice persoană – fost sau actual jucător – care își asumă prestarea unor activități în folosul acestei comunități

Aderenții la asociație și membri pot deveni persoanele ce îmbrățișează obiectivele, se regăsesc printre criteriile de validare și își doresc să participe la activități.

Membri fondatori:

  • Sorin Bagiu
  • Tiberiu Poraczki

Membri invitați:

  • Abrudan Octavian
  • Albu Octavian
  • Astilean Laur
  • Banceu Alin
  • Barbu Dorin
  • Batacliu Ion
  • Bichescu Marius
  • Boca Grigore
  • Bretan Sorin
  • Bucur Nicusor
  • Câmpeanu Septimiu
  • Campeanu Romulus
  • Ciocan Vasile
  • Ciocan Ioan
  • Ciucur Calin
  • Ciupe Raul
  • Cocan Adrian
  • Codreanu Dan
  • Codreanu Gheorghe
  • Coroian Cristian
  • Corpodean Sorin
  • Dobrau Vasile
  • Dobrau Tudor
  • Dobrota Ionel
  • Dulca Cristian
  • Fesnic Mircea
  • Florescu Nicu
  • Furnea Ioan
  • Ghenti Paul
  • Gheorghe Vasile
  • Gherman Stelian
  • Giurgiu Gabriel
  • Jula Vasile
  • Lazareanu Marcel
  • Lazareanu Filip
  • Matei Alexandru
  • Matei Dan
  • Meszaros Alpar
  • Mogut Simion
  • Muntean Mircea
  • Muresan Aurel
  • Musat Constantin
  • Neamtu Marian
  • Negrutiu Mircea
  • Olariu Constantin
  • Oncica Sorin
  • Pacurar Alex
  • Pojar Cristinel
  • Pop Florin
  • Popescu Marius
  • Poraczky Tiberiu
  • Predatu Marius
  • Purcar Sorin
  • Raduta Constantin
  • Sabau Ovidiu
  • Sabo Radu
  • Sandru Valentin
  • Santejudean Viorel
  • Sarmasan Ovidiu
  • Stancel Victor
  • Stoica Aurel
  • Suller Marius
  • Tegean Augustin
  • Trusca Adrian
  • Ungurusan Bogdan
  • Vidican Vasile
  • Vladu Ovidiu
  • Voica Eugen
  • Zotinca Dorin